În mod normal, când ne gândim la abandon atenția ar trebui sa fie îndreptată către copiii care sunt departe de părinți, copii care provin din medii defavorizate din punct de vedere cultural și social, medii care nu îi înzestrează pe unii dintre părinți cu capacitatea de a discerne între nevoia materială a unui nou născut și nevoia afectivă.
Totuși în secolul XXI oamenii percep abandonul prin prisma propriilor temeri corelate cu sentimentul de singurătate. Cele mai multe persoane se simt descurajate de faptul că la un moment dat pot trăi sentimentul de abandon. După o anumită vârstă, aceste temeri nu mai sunt asociate copiilor ceea ce înseamnă că nu este vorba de o teamă îndreptată spre acțiunile părinților ci mai degrabă o teamă focalizată pe relațiile sociale.
Nevoia de socializare face parte din noi, dorința de a fi ascultați și de a primi sfaturi în speranța că poate, poate ceva ce nu merge acum va merge după o scurta ghidare din partea unei persoane de încredere.
Dar ce facem dacă persoanele pe umărul cărora descărcăm toate frustrările noastre, din diverse motive ne ignoră? Exact! Ne simțim abandonați. Problema principală este că secolul XXI odată cu posibilitatea de a ne exprima liber, ne-a oferit și șansa de a împărtăși toate experiențele cu prietenii fără frica de a fi judecați sau pedepsiți. Unde sunt vremurile când viața noastră privată era doar a noastră și problemele noastre personale erau rezolvate pe cont propriu fără zarvă și fără implicarea celorlalți?
Mă uit în jur și observ că nici personalitatea nu mai vrea să ne fie alături. Mai nou încercăm să atingem succesul personal urmând pașii făcuți de apropiați de-ai noștri. Încercăm să mergem pe calea lor, să luăm decizii în funcție de ceea ce ei ar alege și facem eforturi disperate în încercarea noastră de a-i prinde din urmă și de a păși alături de ei în pași egali, în pași identici. Deci, unde a dispărut propria individualitate? Ne întrebăm de ce nu avem succes sau de ce nu avem succesul ceclorlalți. Ei bine, neîncrederea în propria personalitate este unul dintre motivele principale pentru care nu evoluăm. Dacă ar fi fost necesar să fim cu toții la fel, am fi fost niște roboți programați să facem aceleași lucruri, fară personalitate, fără sentimente și fără experiențe proprii.
Frica de abandon nu ne ajută să mergem mai departe, ne ajută doar să stăm pe loc privind la persoanele autentice și la dezvoltarea lor personală si profesională. E bine să ai în preajmă o persoană demnă de urmat însă și mai bine este să învățăm de la ea ca oamenii de succes își deschid singuri ușile.
Aprecierea din partea celorlalți apare atunci când au ceva de învățat de la noi, nu atunci când observă că alergăm neobosit pe urmele altora.
Psihopsihologie 